Autor: admin
Autoritățile britanice sunt vizate de apeluri la investigarea sistemului de împrumuturi universitare, după ce un deputat a susținut că unii studenți străini, „în special din România”, ar putea fi implicați într-o posibilă fraudă de miliarde de lire. Potrivit datelor oficiale, peste 370.000 de beneficiari ai creditelor pentru studii nu au situația financiară verificată, iar datoriile acestora se apropie de 13 miliarde de lire sterline, alimentând temerile că nota de plată ar putea ajunge, în final, la contribuabili, potrivit Daily Mail. Datorii de aproape 13 miliarde de lire sterlineStudent Loans Company (SLC) a recunoscut că nu deține informații despre situația profesională…
Horoscop Berbec – 1 februarie 2026: Este o zi interesantă, cu numeroase momente intense, dispute aprinse și discuții pe ton ridicat. Subiectul acestor controverse provine din frământările personale care ajung să fie discutate cu voce tare. Horoscop Taur – 1 februarie 2026: E greu să fii calm astăzi, dar e nevoie de cel puțin o minte mai senină, ca să nu se ajungă la escaladarea conflictelor care apar la orice colț. Dacă vrei, poți fi tu cel care să le ofere celorlalți suport pentru a rămâne rezonabili. Horoscop Gemeni – 1 februarie 2026: Te poate obosi chiar și pe tine…
La 25 de ani de la înființare, SANADOR marchează nu doar o aniversare, ci un parcurs care a schimbat vizibil standardele medicinei din România. Într-un sistem aflat permanent sub presiune, dezvoltarea unei structuri medicale complexe, capabile să gestioneze cazuri de mare dificultate, a însemnat mai mult decât investiții și infrastructură. A însemnat consecvență, viziune și responsabilitate. Pentru SANADOR, un sfert de secol de excelență nu se reduce la cifre, deși acestea sunt impresionante: milioane de pacienți, milioane de consultații, intervenții în premieră și tehnologii introduse pentru prima dată în România. Dincolo de statistici, sensul real stă în fiecare pacient pentru…
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american Donald Trump pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace. „«Planul Trump» (…) este de a continua distrugerea poporului palestinian ca atare în puţinul teritoriu care i-a mai rămas”, a declarat Albanese într-un interviu video cu EFE, citat de Agerpres, în urma publicării în Spania a celei mai recente cărţi a ei, „Când lumea doarme. Poveşti, cuvinte…
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat miercuri, 11 februarie, programele valabile pentru simulările examenelor naționale: Evaluarea Națională clasa a VIII-a și simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026. Ministerul Educaţiei a anunțat că au fost publicate programele pentru simulările examenelor naţionale pe care le vor susţine elevii de clasa a VIII-a şi cei din anii terminali de liceu.Programele simulărilor pentru examenele naționale 2026Simulările organizate la nivel național se vor desfășura conform calendarelor specifice, astfel:Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2025-2026 sunt:limba şi literatura română;limba…
Cântăreţul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat mai multe publicaţii americane, informează AFP. Artistul a murit în urma unui cancer pancreatic la New York, scrie Agerpres, care citează presa tabloidă americană.Pe numele său real Michael Eugene Archer, D’Angelo, născut la Richmond, în statul american Virginia (estul SUA), a cunoscut succesul în 1995, odată cu lansarea primului său album, „Brown Sugar”, care a introdus un nou sunet…
Producătorul german de automobile de lux BMW a anunţat miercuri că a decis să recheme la service sute de mii de automobile vândute la nivel mondial, din cauza unei componente defecte care ar putea provoca un incendiu. În Germania, rechemarea vizează un total de 28.582 de automobile, potrivit BMW.Producătorul de automobile nu a oferit o cifră exactă a vehiculelor afectate la nivel mondial, dar publicaţia kfz-Betrieb a raportat că aproximativ 575.000 de automobile ar putea fi afectate de această rechemare, potrivit dpa, preluată de Agerpres.Printre modelele afectate se numără BMW Seria 2 Coupe, mai multe variante ale Seriilor 3, 4…
DE VANZARE: Peugeot 208Cutie automataNavigatie mare color cu touscreenClimatronicPilot automatComputer bordComenzi volanUsb, auxBluetoothCentral, alarma2 chei10 air-bagAbs, esp, srsGeamuri electriceOglinzi electrice si incalziteCotiera fataSistem isofixProiectoare ceataSemnalizari oglinziGeamuri ionizateConsum 3,8%Volan 3 spiteAbs, esp, srsServo franaServo directieEuro 5 RECENT ADUSASTARE FOARTE BUNANERULATA ROUNIC PROPRIETAR RO PRET: 4999 EURO TELEFON: 0722 721 083 Source link Source link
Al Ittihad și Al Gharafa s-au întâlnit în etapa #7 din Liga Campionilor Asiei, la Jeddah, pe ”King Abdullah Sports City”. La capătul celor 90 de minute, echipa din Saudi Pro League s-a impus cu 7-0 în fața formației din Qatar.Umilință și scos la pauză! Nota primită de Florinel Coman după ce echipa sa a fost spulberată în Liga Campionilor AsieiYoussef En Nesyri a deschis scorul în minutul 3, Houssem Aouar a majorat diferența în minutul 2-0, iar Roger a avut un gol anulat în minutul 26, dar și-a trecut numele în cele din urmă pe tabela de marcaj în…
Comisarul european pentru democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorilor Michael McGrath are astăzi o vizită oficială la București. El are întrevederi cu premierul Ilie Bolojan, ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu și ministrul Justiției Radu Marinescu, iar temele abordate vor fi axate pe consolidarea democrației și a statului de drept. Discuțiile sunt parte a pregătirii Raportului anual al CE privind statul de drept în țările membre ale UE. Protejarea statului de drept este o responsabilitate comună a instituțiilor europene și a statelor membre, transmite Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.Sursa citată mai spune că „vizita are scopul de a…
Articole recente
- Atacuri cibernetice fără precedent: De ce sunt experții în inteligența artificială atât de alarmați de noile abilități ale agenților AI
- Liberala Cristina Trăilă, secretar adjunct al Guvernului, a fost pusă sub urmărire penală de DNA. Acuzațiile procurorilor
- Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 22 – 28 august 2026
- Noua lege a salarizării: Ce au negociat sindicatele din Sănătate. Este „pragul minim de la care proiectul poate deveni acceptabil”
- Mai multe avioane militare ale SUA au survolat vineri strâmtoarea Taiwan. Mesajul Flotei a 7-a americane