Autor: admin

Luciana Antoci, consilier al premierului ilie Bolojan pe probleme de educaţie, susţine că programa de limbă şi literatură română pentru clasa a IX-a pare mai degrabă croită pentru studenţii din primul an de la Facultatea de Litere decât pentru adolesceţii de liceu. Antoci a comentat pe Facebook programa la disciplina limba şi literatura română pentru clasa a IX-a, lansată recent în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei. „Pare mai degrabă croită pe orizontul de nevoi al studenţilor din anul întâi de la Facultatea de Litere care debutează pe o rută de specializare aprofundată, decât pe acela al adolescenţilor care, abia trecând…

Citește mai mult

Autorităţile turce au interzis un concert al cântăreţului britanic Robbie Williams, programat pentru 7 octombrie, la Istanbul, din „motive de securitate”, a declarat duminică pentru AFP o sursă din biroul guvernatorului oraşului, după ce ONG-urile au făcut apel la manifestaţii împotriva venirii sale. Concertul era programat în aceeaşi zi cu aniversarea atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian, la 7 octombrie 2023, care a declanşat un război în Gaza şi a provocat manifestaţii în întreaga lume.Compania organizatoare a anunţat că show-ul a fost anulat „în conformitate cu o decizie luată de biroul guvernatorului din Istanbul”, adăugând…

Citește mai mult

Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de Congres, relatează Reuters și News.ro. Totodată, se va încheia şi sprijinul de 4.000 de dolari pentru maşinile electrice second-hand, un stimulent care a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor de vehicule electrice în ultimii ani.Un pas înapoi pentru SUA în tranziţia verdeOrganizaţia de advocacy Electrification Coalition a reacţionat dur, afirmând că „pe măsură ce vehiculele electrice câştigă o cotă tot mai mare din piaţa auto globală, este clar că viitorul…

Citește mai mult

Understanding AI Lead Capture In today’s competitive landscape, capturing leads effectively is crucial for business success. AI lead capture leverages technology to streamline this process, ensuring you gather high-quality data that can be integrated into your Customer Relationship Management (CRM) system seamlessly. Qualifying Questions: The Key to Effective Lead Capture Qualifying questions are essential for determining the potential value of a lead. By using AI to automate this process, businesses can engage leads in real-time and gather pertinent information without overwhelming them. Here are some examples of effective qualifying questions: What challenges are you currently facing in your business? This…

Citește mai mult

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri seară, la Guvern, că jalonul din PNRR privind pensiile magistraților este în prezent neîndeplinit, conform Comisiei Europene, iar joi va informa CCR asupra consecințelor amânării unor decizii. Șeful Executivului transmite că probabilitatea de a pierde banii „e foarte mare”. În ceea ce privește plata alocată jalonului 215, există o reținere de aproape 230 de milioane de euro. „Absorbția de fonduri UE va fi un vârf anul acesta, dar pentru asta e nevoie să accesăm finanțările care vin prin PNRR, care sunt condiționate de respectarea jaloanelor pe care România s-a angajat să le îndeplinească. Unul…

Citește mai mult

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care s-a întâlnit, sâmbătă, la frontiera cu Ucraina, cu omologul său ucrainean Denys Shmyhal, afirmă că, „indiferent de graniţe, conflicte sau vremuri”, oamenii trebuie să aibă energie, fără excepţii. „România ajută responsabil, cu infrastructură care funcţionează şi cu atenţie permanentă la propria securitate energetică”, mai spune Ivan. „Astăzi, pe teren, la graniţa cu Ucraina. Acolo unde lucrurile se văd altfel decât din documente. În acest context, m-am întâlnit cu Denys Shmyhal, ministrul Energiei din Ucraina, pentru că, indiferent de graniţe, conflicte sau vremuri, oamenii trebuie să aibă energie. Simplu. Fără excepţii”, a scris, sâmbătă, ministrul pe…

Citește mai mult

În era digitală, accesul la rețele Wi‑Fi a devenit aproape indispensabil, însă utilizarea necontrolată poate expune dispozitivele și, implicit, utilizatorii la riscuri semnificative. Datele personale, autentificările și sesiunile active pot fi compromise atunci când rețeaua nu este sigură sau actualizată. Specialiștii în securitate IT subliniază că pericolul nu provine din tehnologie, ci din modul și contextul în care aceasta este exploatată. Pași simpli de prevenție, precum oprirea conexiunii atunci când nu este necesară, contribuie la protejarea informațiilor sensibile și la reducerea riscului de acces neautorizat. Prevenția rămâne cea mai eficientă soluție împotriva riscurilor asociate Wi‑Fi-ului. Astfel, utilizatorii își pot păstra…

Citește mai mult

Femeile în vârstă „dispar” din rolurile de prezentatoare la BBC, potrivit unei analize interne, în timp ce bărbaţii în vârstă sunt consideraţi „mai serioşi şi mai înţelepţi”, potrivit unei analize interne a înregistrărilor postului de televiziune privind reprezentarea, scrie The Guardian. Analiza a relevat un „decalaj vizibil” între numărul de angajaţi şi prezentatori independenţi, bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 60 de ani.S-a constatat că, în timp ce bărbaţii în vârstă sunt consideraţi ca dobândind o autoritate mai mare, femeile în vârstă trebuie fie să pară mai tinere, fie să-şi dezvolte „personalităţi idiosincratice”.În timp ce femeile erau mai numeroase decât bărbaţii…

Citește mai mult

Renault Kadjar 2017 1.2 Benzina-130 Cp, Import Germania! Pretul este de ‼️ 9000 € ‼️ ‼️BONUS‼️:✅ Plin combustibil✅ O luna numere rosii si asigurare Cash sau RATE FIXE!Aprobare rapidă ONLINE in doar 30 MINUTE,doar cu BULETINUL!Avans 0% și dobândă de la 7,9% pe an (în funcție de profilul dvs scoring bancar) Anul fabricatiei: 2017Kilometrii rulati: 154.000 KmMotorizare: 1.2 Benzina – 130CPNorma poluare: EURO 6Cutie viteza: Manual 6+1 ✅ Revizii la zi – mașină întreținută impecabil Opțiuni: ✅ Climatronic✅ Faruri Xenon✅ Stopuri led✅ Drl-uri led✅ Sistem start stop✅ Tapiterie din textil✅ MP3, AUX, USB, Bluetooth✅ Pilot automat✅ Sistem start-stop✅ Frana de…

Citește mai mult

Understanding Automated Content Publishing Automated content publishing is a game-changer for business owners looking to streamline their marketing efforts. By leveraging AI, companies can ensure timely and consistent content delivery without the manual workload. However, implementing a safe scheduling strategy and maintaining an anti-duplicate content approach are essential to protect your brand’s integrity and maximize engagement. Safe Scheduling with AI Scheduling content effectively is crucial in today’s fast-paced environment. AI tools can analyze audience engagement patterns, helping you determine the best times to publish. For example, if your analytics show peak engagement on Wednesdays at 3 PM, an AI-driven system…

Citește mai mult