Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut miercuri tuturor coordonatorilor de investiții și reforme din PNRR să transmită rapid necesarul de finanțare către Ministerul Finanțelor, pentru a fi asigurate fondurile necesare continuării proiectelor. Guvernul avertizează că există o situație specială la Ministerul Sănătății, unde mai multe Hotărâri de Guvern restante trebuie aprobate de urgență, astfel încât spitalele finanțate prin PNRR să poată fi finalizate până la sfârșitul lunii august.
Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, au fost analizate investițiile și reformele din domeniile educației, sănătății, lucrărilor publice, energiei, economiei și digitalizării, precum și reformele legate de decarbonizare, reducerea întârzierilor din transportul feroviar și salarizarea din sistemul bugetar.
„Este nevoie de promovarea în regim de urgenţă a mai multor Hotărâri de Guvern restante, care să asigure efectuarea plăţilor, factor esenţial pentru continuarea lucrărilor astfel încât spitalele finanţate din PNRR să fie finalizate până la sfârşitul lunii august, potrivit termenului asumat”, a transmis Guvernul.
Ministerul Finanțelor trebuie să asigure fluxul de plăți
În cadrul ședinței, Ilie Bolojan le-a cerut tuturor coordonatorilor de reforme și investiții să analizeze necesarul de finanțare care trebuie asigurat de la bugetul de stat, complementar fondurilor europene.
„Pe baza acestor informaţii, Ministerul Finanţelor va asigura resursele bugetare necesare pentru asigurarea fluxului de plăţi pentru proiectele din PNRR”, potrivit Executivul.
Guvernul a anunțat și ajustări organizatorice la nivelul ministerelor pentru suplimentarea personalului care verifică cererile de plată.
„La nivelul ministerelor se vor face ajustările organizatorice în măsură să asigure resursa umană pentru verificarea cererilor de plată şi, dacă va fi cazul, ministerele care înregistrează întârzieri vor fi sprijinite de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, se mai arată în comunicat.
România pregătește negocierile finale cu Comisia Europeană
Guvernul a anunțat că ministerele și-au coordonat pozițiile înaintea negocierilor care vor avea loc la Bruxelles pe 22 mai cu reprezentanții Comisiei Europene.
„Tema o reprezintă versiunea finală a PNRR, iar obiectivul Guvernului României este să valorifice integral fondurile disponibile pentru proiectele de investiţii, atât cele nerambursabile, cât şi componenta de împrumut”, au transmis reprezentanții Executivului.
Potrivit Guvernului, după aprobarea cererii de plată numărul 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro, gradul de implementare al PNRR a depășit 60%.
România mai are de atras aproximativ 10 miliarde de euro prin cererile de plată 5 și 6, bani care includ atât granturi, cât și împrumuturi.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Oana Gheorghiu și miniștrii Alexandru Nazare, Dragoș Pîslaru, Radu Miruță, Cseke Attila, Mihai Dimian și Irineu Darău.
Editor : A.D.