Autor: admin
În etapa cu numărul 21 din campionatul Arabiei Saudite, Al Okhdood, echipa pe care o antrenează, a pierdut cu un neverosimil 0-6 în fața lui Al Hilal.Cum au fost suprinși Șumudică și Karim Benzema după ce Al Hilal s-a distrat cu Al Okhdood Karim Benzema, care abia a semnat cu Al Hilal, a fost titular, iar prezența fostului atacant de la Real Madrid s-a simțit profund. După un gol anulat al lui Al Dawsari la VAR, Benzema a deschis scorul în minutul 31. Prima repriză s-a încheiat cu 1-0 în favoarea lui Al Hilal și nimic nu a prezis măcelul…
Sondajele strânse din Ungaria și apropiatele alegeri – 12 aprilie – fac ca declarațiile politice să încingă atmosfera la Budapesta. Într-o postare pe X, liderul partidului Tisza, Magyar Peter, principalul opozant a lui Viktor Orban și totodată cel care în aceste zile pare a se situa în fruntea preferințelor maghiarilor, a declarat că actualul premier pregătește o campanie de dezinformare pe TikTok asemănătoare cu cea care a avut loc în România. Aluzia la campania lui Călin Georgescu este evidentă. „În ultimele zile, Fidesz și-a intensificat și mai mult campania de dezinformare pe TikTok”, scrie Magyar.„Ei fac exact ceea ce a…
Îmbogățirea uraniului ar putea fi principalul subiect de dispută în cadrul negocierilor dintre SUA și Iran, programate pentru vineri în Oman, dar punctul-cheie de dezacord este programul Iranului privind rachetele balistice, pe care SUA dorește să îl adauge pe agenda negocierilor, arată, într-o analiză, jurnaliștii France24. Iranul și Statele Unite poartă vineri discuții în Oman, Teheranul insistând să se concentreze exclusiv pe programul său nuclear, în timp ce cererile Washingtonului depășesc acest subiect.Cele două părți aflate în conflict au purtat mai multe runde de discuții nucleare mediate de Oman în 2025, dar războiul dintre Iran și Israel, în cadrul căruia…
SuperLiga: Dinamo – Petrolul, vineri, 20:00, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – UTA Arad, sâmbătă, 17:00, DGS 1 Surprize în echipele de start există în ambele echipe, iar Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu au comentat în emisiunea Fotbal Club formulele alese de cei doi antrenori. Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu au comentat echipele de start: ”Sunt 3 jucători fundamentali la CFR, Păun, Cordea și Korenica” Ilie Dumitrescu a sesizat câteva schimbări față de formula folosită de FCSB la meciul din Europa League cu Dinamo Zagreb, scor 1-4. ”Sunt câteva schimbări față de formula de la Dinamo Zagreb. Apare Alhassan la…
Introduction to structured JSON Rezumat rapid: Structured JSON (JavaScript Object Notation) is a lightweight data interchange format. At Gaotus, we utilize it to enhance our task execution reliability. This format allows us to clearly define data structures, ensuring consistency across various applications. Using structured JSON streamlines communication between different components of our systems. It reduces errors that can arise from misinterpretation of data, leading to more reliable automation processes. Why use structured json? Implementing structured JSON in workflows To effectively leverage structured JSON, follow these steps: Define your data structure: Identify the key elements needed for your tasks. For example,…
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, îi răspunde, joi seară, ministrului Apărării, Radu Miruţă, pe tema blocului cu 9 etaje care ar fi fost construit în apropierea unui depozit de muniţie şi care ar afecta radarul de la Cârcea. Ea afirmă că între bloc şi radar sunt 8 kilometri, iar linia imaginară care umeşte cele două puncte trece chiar prin mijlocul cladirii de birouri a fabricii Ford. „O dărâmăm şi pe ea?”, se întreabă Olguţa Vasilescu, precizând, de asemenea, că blocul este amplasat într-un ansamblu rezidenţial cu multe alte blocuri de 10 etaje, în apropierea unui cartier construit chiar pe…
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 31 ianuarie – 6 februarie 2026, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Horoscop săptămânal Rac – 31 ianuarie – 6 februarie 2026 Între 31 ianuarie și începutul zilei de 1 februarie, Luna va tranzita casa I a personalității celor născuți în zodia Racului și le va accentua niște rezerve interioare de prudență, de temeri, de autocontrol, uneori poate exagerate, dar, cu siguranță, motivate de circumstanțele la care se referă un eveniment, o discuție, o situație cu care nativii nu sunt de acord, dar…
Amazon intenționează să utilizeze inteligența artificială pentru a accelera procesul de realizare a filmelor și programelor TV, chiar dacă Hollywoodul se teme că IA va reduce locurile de muncă și va remodela permanent industria, scrie Reuters. La Amazon MGM Studio, veteranul din industria divertismentului Albert Cheng conduce o echipă însărcinată cu dezvoltarea de noi instrumente IA care, potrivit lui, vor reduce costurile și vor eficientiza procesul creativ. Amazon intenționează să lanseze un program beta închis în martie, invitând partenerii din industrie să testeze instrumentele sale de IA. Compania se așteaptă să aibă rezultate pe care să le împărtășească până în…
FCSB a deschis scorul în minutul 42, prin Thiam, iar moldovenii au revenit în repriza a doua, când Kovtalyuk a egalat în minutul 72. Bucuria oaspeților a durat însă puțin. Darius Olaru a marcat decisiv trei minute mai târziu și a adus cele trei puncte echipei sale.După acest rezultat, FCSB a ajuns la 37 de puncte și a urcat pe locul 10, la doar două puncte de poziția a șasea, ultima care duce în play-off, ocupată chiar de FC Botoșani, cu 39 de puncte.Gigi Becali a anunțat două transferuri noi la FCSB: ”Joacă în Olanda. Știe MM”La finalul partidei, Gigi Becali…
Uniunea Europeană și India au anunțat pe 27 ianuarie că au închis negocierile pentru un acord de liber schimb discutat aproape două decenii. Înțelegerea ar urma să reducă masiv tarifele vamale și să deschidă piața indiană, cea mai populată țară din lume, pentru companiile europene. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris acordul drept „mama tuturor acordurilor”, iar premierul indian Narendra Modi a spus că parteneriatul economic rezultat ar implica economii care cumulează aproximativ un sfert din PIB-ul global. Digi24.ro a discutat cu Alexandru Georgescu, expert în relații internaționale, și cu lect. univ. dr. Sergiu Delcea, de la…
Articole recente
- Horoscopul Urania pentru zodia Scorpion pentru 28 februarie – 6 martie 2026
- Donald Trump, primele declarații oficiale de la începutul războiului cu Iranul: Regimul avea rachete care puteau ajunge în Europa
- Cine este Cătălina Jacob, tânăra care va reprezenta România la Miss Univers 2025, în Thailanda
- Audi A3 sportback
- Cum au ajuns bărbații să folosească la fel de multe produse de înfrumusețare ca femeile