Autor: admin
Elevii revin în bănci luni, 7 septembrie 2026, odată cu debutul noului an de învățământ, organizat în cinci module de învățare și cinci vacanțe. Calendarul aprobat de Ministerul Educației stabilește desfășurarea activității până în iunie 2027 și include un program diferit pentru clasele terminale și învățământul tehnologic și profesional. Pe lângă structura anului de învățământ, elevii și părinții vor trebui să urmărească și calendarul examenelor naționale, al simulărilor și al etapelor de admitere, care este publicat separat de Ministerul Educației și stabilește datele pentru cele mai importante evaluări din 2027.Prima zi de cursuri și structura noului an de învățământNoul an…
Bucharest International Air Show, BIAS 2026, începe astăzi, 28 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și la ROMAERO. Prima zi este rezervată antrenamentelor oficiale, pe care publicul le va putea urmări gratuit, în timp ce marile demonstrații aeriene, spectacolul de drone, focul de artificii și concertul sunt programate sâmbătă. Accesul publicului la ambele zile ale evenimentului este liber, fără achiziționarea unui bilet. Cea de-a XVI-a ediție reunește peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate. Printre principalele atracții se numără formațiile Frecce Tricolori și Turkish Stars, aeronavele de luptă Rafale, F/A-18 Hornet, Eurofighter Typhoon…
Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) a depăşit pragul de 2.500 MW de noi capacităţi de producţie şi stocare conectate la reţea în acest an, anunţă, joi, Transelectrica. Până la sfârşitul anului 2026, compania estimează că vor fi conectate la reţea alte noi capacităţi de aproximativ 1.000 MW în centrale electrice fotovoltaice şi eoliene, aproximativ 1.000 MW în instalaţii de stocare, la care se adaugă capacităţile de producţie pe gaze naturale din centralele de la Mintia şi Iernut. „Sistemul Electroenergetic Naţional (SEN) a depăşit astăzi pragul de 2.500 MW de noi capacităţi de producţie şi stocare conectate la reţea de la începutul…
Comisia Europeană cere Guvernului să adopte măsuri pentru compensarea impactului financiar al noii legi a salarizării, peste scenariul de 8 miliarde de lei, discutat iniţial. Una dintre măsurile propuse vizează menținerea contribuţiei CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei și după data de 31 decembrie 2027, când urmează să expire. Comisia Europeană susţine că „există o discrepanţă între fişierul de calcul al impactului financiar şi textul proiectului de lege” în ceea ce priveşte salariile din domeniul sănătăţii. Discrepanţa este estimată de Comisie la aproximativ 1 miliard de lei, scrie News.ro, care preia Cotidianul.ro.Draftul legii salarizării a ajuns la…
În timpul verii, temperatura din interiorul unui autoturism parcat în bătaia directă a soarelui poate depăși cu zeci de grade valorile înregistrate la exterior. În aceste condiții, numeroase obiecte, de la dispozitive electronice și medicamente până la alimente sau recipiente sub presiune, se pot deteriora, își pot pierde proprietățile sau pot deveni un pericol. Specialiștii explică ce nu ar trebui păstrat în mașină în zilele caniculare și care sunt riscurile la care te poți expune. Expunerea prelungită la temperaturi ridicate poate reduce durata de viață a dispozitivelor electronice, poate altera alimentele și poate compromite eficiența medicamentelor.Riscurile expunerii la temperaturile extreme…
Un val fără precedent de plecări din cadrul CIA și reduceri drastice la Oficiul de Management al Personalului copleșește sistemul de pensii al agenției de spionaj, obligându-i pe foștii agenți să aștepte luni întregi pentru a primi primul cec de pensie, potrivit unor foști oficiali din serviciile de informații și a unor mesaje interne ale agenției, citate de The Washington Post. Deși cifrele exacte sunt clasificate, oficialii actuali și foștii oficiali afirmă că ritmul pensionărilor și al demisiilor din cadrul CIA depășește orice s-a înregistrat în memoria recentă. Acestea sunt alimentate, în parte, de eforturile președintelui Donald Trump de a…
Absolvenții de liceu susțin, în perioada 4-5 august 2026, evaluarea competențelor lingvistice la limba maternă, în cadrul sesiunii de toamnă a examenului național de bacalaureat 2026. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, seria probelor continuă cu testarea cunoștințelor de comunicare într-o limbă de circulație internațională, precum și a abilităților digitale. Peste 200 de absolvenți s-au înscris la evaluarea competențelor lingvistice în limba maternă a examenului de bacalaureat 2026, potrivit datelor transmise Ministerului Educației.Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Cum sunt structurate probele de competențeDupă susținerea probei de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română, desfășurată în perioada 3-4 august,…
Doi ani și jumătate a stat Kopic la Dinamo. Croatul a bifat 113 apariții în toate competițiile la gruparea ”câinilor” și a înregistrat o medie de 1.5 puncte pe meci, conform statisticilor Transfermarkt.Zeljko Kopic și-a găsit echipă la aproape trei luni după ce a plecat de la Dinamo: ”Astăzi s-a ajuns la acord”Jurnalistul polonez Tomas Wlodarczyk a scris că Zeljko Kopic a semnat cu Wieczysta Krakow, echipă care a avut un start modest de campionat în primul eșalon al Poloniei.Cu trie puncte bifate în primele patru runde, după o victorie și trei eșecuri, clubul din Cracovia se situează pe poziția…
Premierul interimar Ilie Bolojan a reacționat marți după decizia Curții Constituționale privind modificările aduse Legii ANI și avertizează că „vendetele politice” pot pune în pericol banii europeni și credibilitatea României. „Azi este el. Mâine poate fi altcineva”, spune Bolojan despre cazul lui Dominic Fritz. Într-o postare pe Facebook, Ilie Bolojan a precizat că decizia CCR este obligatorie, însă efectele acesteia pot fi discutate. El susține că reacția sa nu ține de funcțiile ocupate de Dominic Fritz, ci de principiile care ar trebui aplicate în mod egal.„Decizia de ieri a Curții Constituționale în cazul modificărilor aduse Legii ANI deschide o discuție…
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis, joi, că motivarea Tribunalului București privind respingerea cererii de intrare în insolvență a STB arată că Societatea nu a înregistrat numele, prenumele și adresele „miilor de salariați”, creditori salariali cărora le datorează bilete de odihnă și tratament. De asemenea, STB nu a depus nici valoarea creanţelor deţinute împotriva societăţii de către fiecare dintre creditorii menționați, aşa cum a procedat în cazul creditorilor din celelalte categorii. „A venit motivarea instanței pentru care nu a fost acceptată cererea de insolvență a STB. «Este posibil ca autoritățile să aibă dreptate, dar este tot atât de posibil ca ele…
Articole recente
- Eliberarea anticipată a unui terorist implicat în atentatele de la Paris produce îngrijorare. Rolul cheie al lui Mohamed Bakkali
- Pepenele de iarnă, gigantul din serele din Buzău. Fructul uriaș cu gust dulce-acrișor și înveliș de ceară rezistă până la șase luni
- Clipe de coșmar pentru pasagerii unui avion al Sepehran Airlines, care a suferit o explozie a unui pneu și avarii la motor
- Decizia în scandalul admiterii la liceu se amână. Senatorii din Comisia pentru învățământ nu au ajuns la un acord
- Val de concedieri voluntare la Dacia: unu din 10 angajați Dacia vor fi înlocuiți cu roboți