Autor: admin

Al Ittihad și Al Gharafa s-au întâlnit în etapa #7 din Liga Campionilor Asiei, la Jeddah, pe ”King Abdullah Sports City”. La capătul celor 90 de minute, echipa din Saudi Pro League s-a impus cu 7-0 în fața formației din Qatar.Umilință și scos la pauză! Nota primită de Florinel Coman după ce echipa sa a fost spulberată în Liga Campionilor AsieiYoussef En Nesyri a deschis scorul în minutul 3, Houssem Aouar a majorat diferența în minutul 2-0, iar Roger a avut un gol anulat în minutul 26, dar și-a trecut numele în cele din urmă pe tabela de marcaj în…

Citește mai mult

Comisarul european pentru democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorilor Michael McGrath are astăzi o vizită oficială la București. El are întrevederi cu premierul Ilie Bolojan, ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu și ministrul Justiției Radu Marinescu, iar temele abordate vor fi axate pe consolidarea democrației și a statului de drept. Discuțiile sunt parte a pregătirii Raportului anual al CE privind statul de drept în țările membre ale UE. Protejarea statului de drept este o responsabilitate comună a instituțiilor europene și a statelor membre, transmite Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.Sursa citată mai spune că „vizita are scopul de a…

Citește mai mult

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, miercuri, cu președinții Consiliilor Județene pentru a discuta bugetul pentru anul 2026. În deschiderea evenimentului, șeful Executivului a anunțat că Ministerul Apărării ar putea prelua centrele militare județene, începând cu anul viitor, pentru a nu mai pune presiune pe bugetele locale. ACTUALIZARE 11:55 Președintele Consiliului Județean Vâlcea, social-democratul Constantin Rădulescu, a declarat, la finalul întâlnirii, că administrațiile locale au nevoie de oameni, dar și de bani pentru dezvoltare. Întrebat dacă va rămâne PSD la guvernare, acesta a transmis că așteaptă să vadă bugetul pentru anul 2026.„Inclusiv în primării este nevoie de oameni. (…) Din câte…

Citește mai mult

Horoscopul săptămânal este prezentat de Maria, un avatar creat de echipa Libertatea cu ajutorul inteligenței artificiale. Horoscop 2 februarie – 8 februarie 2026 pentru Berbec Berbec: Te afli în pragul unei transformări profunde și este esențial să îți recalibrezi valorile câtmai repede. Cu cât înțelegi mai clar ce contează pentru tine, cu atât vei pune mai ușor înpractică schimbările care îți vor marca viitorul. Horoscop 2 februarie – 8 februarie 2026 pentru Taur Taur: Uranus revine la viață chiar în semnul tău și reaprinde dorința de libertate și autenticitate.Înveți pe pielea ta că evoluția reală necesită mișcare continuă, nu doar…

Citește mai mult

Casa Albă a şters marţi o postare de pe reţelele de socializare de pe contul vicepreşedintelui JD Vance care comemora masacrele armenilor drept „genocid”, spunând că mesajul, care contrazice poziţia Turciei, aliată cu SUA, a fost postat din greşeală, informează joi Reuters, potrivit Agerpres. Vance, aflat într-o vizită de două zile în Armenia, a vizitat Memorialul Genocidului Armean Tsitsernakaberd din capitala Erevan, în timpul primei vizite a unui vicepreşedinte american în această republică din Caucazul de Sud.Contul oficial al lui Vance de pe X a descris vizita ca fiind menită „să aducă un omagiu victimelor genocidului armean din 1915”, postare…

Citește mai mult

OpenAI a anunţat, luni, într-o declaraţie comună cu actorul Bryan Cranston şi sindicatul SAG-AFTRA, că va introduce măsuri suplimentare de protecţie împotriva utilizării abuzive a vocii şi imaginii actorilor în aplicaţia sa de creare video cu inteligenţă artificială, Sora 2, relatează CNBC.  Decizia vine după ce, la scurt timp de la lansarea actualizării din septembrie, pe platformă au apărut clipuri AI neautorizate care imitau vocea şi chipul actorului din „Breaking Bad” şi „Malcolm in the Middle”. „Sunt recunoscător OpenAI pentru politica adoptată şi pentru eforturile de a consolida măsurile de siguranţă. Sper ca toate companiile din domeniu să respecte dreptul nostru…

Citește mai mult

Amen das fleksibilno kreditoske opcie katar €2,000 dži ko €300,000, dino sigo, profesionalizmo thaj konfidencialno. Amen kamas te avas jekh patǐvalo finansiàlo partnero, te aźutisaras amare kliènturen te barǒn, te nakhaven e finansikane pharipa thaj te vazden jekh stabilo avutnipe. Kontaktirinen amen Email: pechocovamichaela99@gmail.com WhatsApp: +420735025790 Articolul Credite pentru Îmbunătățirea Locuinței apare prima dată în Ofertar.ro-Cel mai mare targ online Auto si Imobiliare din Romania. Source link Source link

Citește mai mult

Se alege praful de visul lui Florinel Coman (27 de ani), de a câștiga primele sale trofee în Asia. Sport.ro a scris aici, pe 31 ianuarie, despre posibilitatea ca Florinel să facă eventul cu Al-Gharafa, în acest sezon.Între timp, în doar 11 zile, formația din Doha a „reușit“ să piardă tot! Trei meciuri din trei, mai precis. Două în campionat și unul, aseară, în Champions League. Consecința acestei situații: Al-Gharafa a pierdut șefia clasamentului în Qatar și a rămas în afara locurilor calificante în competiția continentală cu o etapă înainte de final. Pedro Martins, amenințat cu demiterea: „Îmi cer scuze!“Deja sub…

Citește mai mult

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că va încerca să afle direct ce se întâmplă la STB şi de ce a ajuns să coste transportul public în Bucureşti 1,8 miliarde de lei pe an. Primarul afirmă că a cerut conducerii societăţii să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor, iar dacă planul va fi viabil, va înainta acest plan Consiliului General şi Guvernului şi îl va discuta în prealabil cu sindicatele. El mai spune că nu vor mai fi discuţii despre majorări de tarife până nu vor avea acest plan clar adoptat. „Probabil că nu aţi…

Citește mai mult

Inteligența artificială preia din ce în ce mai mult sarcinile repetitive, iar conexiunea umană devine din ce în ce mai valoroasă la locul de muncă. Chiar și în domenii tehnice, precum ingineria, dezvoltarea abilităților care îi ajută pe angajați să colaboreze cu ceilalți colegi sunt tot mai căutate, relatează Business Insider. „La fel de importante sunt și abilitățile non-tehnice, cum ar fi gândirea critică, rezolvarea problemelor, colaborarea și munca în echipă”, a spus pentru Business Insider Prashanthi Padmanabhan, vicepreședintele LinkedIn pentru inginerie și talente.Importanța crescândă a abilităților non-tehnice nu înseamnă că trebuie să deveniți brusc cel mai sociabil la locul…

Citește mai mult