Elevii care, din motive neimputabile lor, nu au reușit să ajungă la timp la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, programată de la ora 9:00, pot susține testarea începând cu ora 13:00, pe baza subiectului de rezervă. Informația a fost confirmată pentru Digi24.ro de secretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion.
Începând cu ora 9:00, subiectele la matematică și istorie au fost distribuite în centrele de examen, iar candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor.
Proba de la ora 13:00, destinată candidaților care nu au putut ajunge la examen
Procedura este prevăzută în metodologia de organizare a examenului și este pusă în aplicare doar în situațiile în care apar împrejurări independente de voința candidatului.
„Da, este corect. Dar este procedura standard (ca elevii să susțină proba la o altă oră, pe baza subiectului de rezervă). De fiecare dată avem situații în care elevul nu ajunge din cauze neimputabile lui și apelăm la subiectul de rezervă.”, a declarat Sorin Ion pentru Digi24.ro
Oficialul a precizat că, la acest moment, este prea devreme pentru a spune dacă vor exista astfel de cazuri în sesiunea de miercuri, 1 iulie.
„În acest moment (ora 9:00), în centrele de examen se concentrează pe startul probei. Până la ora 11 se primesc solicitări de subiect de rezervă, deci este timp. Este prematur să dăm cifre.”, a explicat secretarul de stat
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a transmis, printr-o postare pe pagina de Facebook, o precizare privind desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat:
„Precizare: Proba examenului de bacalaureat se susține începând cu ora 9. În situații excepționale, în care au existat candidați care nu au putut ajunge la centrele de examen din motive care nu le sunt imputabile, metodologia permite susținerea probei cu subiect de rezervă, începând cu ora 13.00. În astfel de situații, președinții centrelor de examen vor informa candidații în legătură cu procedura de urmat pentru susținerea probei cu subiect de rezervă.”
Proba a fost amânată cu o zi din cauza caniculei
Reamintim că proba obligatorie a profilului a fost reprogramată pentru miercuri, 1 iulie, după ce Ministerul Educației și Cercetării a decis amânarea cu o zi a examenului, pe fondul avertizării de cod roșu de caniculă. Măsura, aprobată prin ordin de ministru, a avut ca scop protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a personalului implicat în organizarea examenului, fără a modifica restul calendarului Bacalaureatului.
Editor : C.S.