Volkswagen AG pregătește una dintre cele mai ample restructurări din ultimii ani, care ar urma să ducă la eliminarea a 50.000 de locuri de muncă până în 2030. Directorul general al grupului, Oliver Blume, a avertizat că modelul de afaceri care a susținut compania timp de decenii „nu mai funcționează”, în contextul dificultăților din industria auto și al presiunii tot mai mari din China, potrivit DPA și Agerpres.
Blume le-a spus acționarilor că situația Volkswagen „este tensionată și dificilă”, iar condițiile din industria auto s-au înrăutățit și mai mult în 2026.
„Modelul nostru de afaceri, care a avut succes timp de decenii, nu mai funcționează astăzi. Trebuie să-l dezvoltăm”, a declarat șeful celui mai mare producător auto european.
Acesta a prezentat punctele-cheie ale noii strategii până în 2030. Obiectivul Volkswagen este să devină, până la finalul deceniului, „cel mai atractiv producător auto din lume”, cu o marjă de exploatare între 8% și 10%.
Noile modele, cum ar fi cel electric Volkswagen ID. Polo, arată că marca este pe drumul cel bun și „din nou în fața concurenței”, susține Blume.
Acesta a adăugat: „Totuși, nu obținem destui bani din aceste modele”.
Numai la marca principală VW vor fi concediați 35.000 de angajați până în 2030. Până la finalul acestui an, compania va avea cu 19.000 mai puțini angajați, fiind deja convenite 28.000 de plecări voluntare, a anunțat șeful VW.
Costurile de fabricație la uzinele VW din Germania au scăzut cu peste 20% în 2025. Blume și-a reafirmat intenția de a reduce și mai mult capacitatea fabricilor.
Până în 2030, el vrea să reducă capacitatea fabricilor europene cu încă 500.000 de vehicule, peste reducerea de un milion de unități convenită până în 2028. Un număr similar va fi redus în China, astfel încât diminuarea totală la nivel global va ajunge la încă un milion de mașini până în 2030.
Marți, Volkswagen AG a informat că se așteaptă la continuarea slăbiciunii pieței auto chineze în ultimele luni din acest an și nu anticipează o redresare care să modifice nivelul pierderilor înregistrate.
China, cea mai mare piață auto din lume, se află sub o presiune tot mai mare, a apreciat grupul german la Beijing.
Volkswagen AG a anunțat, fără alte detalii, că se așteaptă ca piața globală pentru vehicule noi să scadă sub 21 de milioane de unități și că își va ajusta planurile în funcție de aceste evoluții.
Precizările companiei vin după publicarea datelor Asociației Producătorilor Chinezi de Autoturisme (CPCA), care arată o scădere anuală de 19,5% a vânzărilor de vehicule în primele cinci luni din 2026.
Declinul vine pe fondul reducerii subvențiilor, al majorării prețurilor la combustibili și al războiului prețurilor, în timp ce fabricile sunt afectate de scăderea încrederii consumatorilor și de reducerea generală a cererii.
În pofida mediului economic dificil, vânzările Volkswagen de vehicule electrice cu baterii continuă să crească semnificativ.
Ajustările strategice și lansarea de modele electrice și hibride plug-in fac ca VW să fie bine poziționată pentru a face față turbulențelor de pe piață, a transmis grupul german.
În martie, producătorul auto ceh Skoda Auto, deținut de Volkswagen AG, a anunțat că se va retrage din China până la mijlocul anului viitor, deoarece nu a reușit să țină pasul cu tranziția rapidă către vehicule electrice din regiune.
După ce ani la rând China a fost cea mai mare piață a Skoda, cu livrări de peste 300.000 de unități în perioada 2016-2018, vânzările au scăzut la doar 15.000 de unități anul trecut.
Compania a precizat că va continua să vândă modele Skoda pe piața chineză, în colaborare cu partenerii regionali, până la mijlocul anului viitor.
Conform repoziționării strategice, Skoda intenționează să se concentreze pe consolidarea mărcii în Asia de Sud-Est, unde a înregistrat creșteri ale vânzărilor în 2025.
Volkswagen s-a confruntat cu mai mulți ani dificili în China, unde vânzările mărcilor locale BYD și Geely au depășit rezultatele grupului german, punând capăt dominației producătorilor auto străini pe o piață dominată de vehicule electrice.
În China, o piață-cheie pentru Volkswagen, vânzările au scăzut anul trecut cu aproximativ 8%, la 2,69 milioane de vehicule.
De asemenea, vânzările din America de Nord au înregistrat un declin de 10,4%, pe fondul taxelor vamale impuse de președintele Donald Trump.
În schimb, în Europa, Volkswagen AG a raportat o creștere a vânzărilor de 3,8%, până la 3,38 milioane de vehicule. În America de Sud, avansul a fost și mai puternic, de 11,6%, până la 663.000 de unități.
Editor : Ș.A.