Cazul unei eleve din Cluj-Napoca ar putea modifica regulile la Bacalaureat pentru tinerii care vor să studieze în străinătate. Fata a dat în judecată Ministerul Educației și a obținut în instanță dreptul de a susține examenul mai devreme, ca să poată da și testele de la universitatea la care aplicase.
Alexia și-a dorit să studieze economie în străinătate. A găsit și universitatea pe care și-o dorea, doar că s-a lovit de prima piedică. Pentru că examenul de Bacalaureat și cel de admitere la facultate se suprapuneau, a făcut cerere la Ministerul Educației să fie testată mai devreme.
„Eu asta am trimis în ianuarie, iar răspunsul meu a venit mai târziu în ianuarie, însă eu nu l-am primit decât în februarie. Răspunsul a fost negativ, se vede aici”, spune Alexia Borșa.
Ministerul Educației și-a justificat respingerea solicitării prin faptul că sesiunea specială este destinată exclusiv elevilor din loturile olimpice.
Fata nu a renunțat la visul ei, așa că s-a adresat instanței.
„M-am consultat cu părinții mei și apoi a început procesul. La scurt timp, am primit răspunsul instanței, adică unul pozitiv”, mai spune Alexia Borșa.
„Ministerul a ignorat că există și alte prevederi legale respectiv Ordonanța Guvernului, prin care absolvenților de școli militare li se permite accesul de a susține Bacalaureatul în sesiunea specială”, explică avocatul tinerei, Tania Câmpan.
„Eleva a fost inclusă pe lista elevilor eligibili să participe la sesiunea specială de Bacalaureat 2026, deși nu îndeplinea condițiile stipulate de Ordinul de ministru nr. 4.799/2010, neîncadrându-se în categoria de elev participant la loturile olimpice sau la competiţiile sportive şi artistice internaţionale”, se arată în răspunsul formulat de Ministerul Educației.
Alexia a susținut Bacalaureatul și a promovat cu media 9,51, iar la finalul lunii va da examenul și la universitatea din Viena.
reporter: Bianca Timșa
operator: Radu Tomuleț
Editor : Izabela Zaharia