Inter a învins-o pe Lazio la ea acasă, pe ”Stadio Olimpico”, în finala Coppa Italia. Meciul a avut loc miercuri seară și a fost în direct pe VOYO, dar și în format LIVE BLOG pe Sport.ro și Facebook Sport.ro.
Cristi Chivu și-a luat soția și fiicele în brațe după ce a câștigat Coppa Italia. Imagini emoționante de la Roma
Foto: Sport.ro
După ce a câștigat Coppa Italia, iar toți au putut păși pe suprafața de teren, Cristi Chivu și-a căutat soția, pe Adelina, cu privirea. S-a dus, ulterior, spre ea și a luat-o în brațe, împreună cu cele două fiice ale lui: Natalia și Anastasia.
Chivu a câștigat miercuri seară Coppa Italia, la două săptămâni după ce și-a trecut în cont și Scudetto!
Inter a deschis scorul în minutul 14, în urma autogolului lui Adam Marusic. Lautaro Martinez a dus scorul la 2-0 în minutul 35, după ce a speculat o eroare în defensiva adversă.
Primele reacții după ce Cristi Chivu a câștigat Coppa Italia: ”Nu te așteptai să vezi asta”
- După meci, Florin Gardoș a evidențiat la emisiunea Play On Sport că Inter a meritat pe deplin victoria
”În primele minute, Lazio s-a apărat. Am văzut ceva probleme pentru Inter la construcție, sus venea foarte mult la primire. Lazio s-a apărat foarte mult. Cred că dacă nu era acel autogol, ar fi fost un meci puțin mai dificil, dar așa, odată ce a venit golul, lucrurile s-au mai lămurit. Pe final Lazio a avut puțină posesie, dar victorie pe deplin meritată, zic eu”, a spus Florin Gardoș.
- De aceeași părere a fost și Costel Pantilimon, care l-a felicitat pe antrenorul ”nerazzurrilor”
”Felicitări lui Cristi. O finală controlată total de Inter, poate exceptând ultimele 15 minute când Inter gestiona rezultatul. În rest, un Inter complet superior. Și din punctul de vederea al posesiei. Lazio a avut un sezon nefericit. Inter își dovedește supremația din acest sezon și bravo lui Cristi pentru performanțele din actuala stagiune”, a spus Costel Pantilimon la Play On Sport.
