Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a calificat bombardarea unei şcoli primare în timpul atacurilor militare ale Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului drept o „încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar”.
Conform informaţiilor preliminare, mai multe rachete au lovit sâmbătă o şcoală pentru fete din localitatea Minap, în sudul Iranului, provocând aproximativ 150 de morţi şi aproape o sută de răniţi. Printre victimele decedate s-ar afla numeroşi elevi, informează marţi EFE preluată de Agerpres.
Într-un comunicat, agenţia ONU şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la impactul atacurilor şi a reamintit că centrele educaţionale şi cei aflaţi în ele sunt protejaţi de dreptul internaţional umanitar.
„Atacurile împotriva instituţiilor educaţionale pun în pericol elevii şi profesorii şi subminează dreptul la educaţie”, a subliniat UNESCO, care s-a alăturat condamnărilor altor organizaţii din cadrul sistemului Naţiunilor Unite şi unor oficiali de rang înalt.
Printre aceştia se numără secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a respins atât bombardamentele israeliano-americane, cât şi atacurile de represalii lansate de Iran, care au afectat mai multe ţări din Orientul Mijlociu.
La rândul său, laureata Premiului Nobel pentru Pace şi Mesageră a Păcii din partea ONU, Malala Yousafzai, a afirmat, în comunicatul UNESCO, că este „dezolată şi consternată” de acest atac. Ea a cerut încetarea escaladării violenţei, justiţie şi asumarea responsabilităţii.
Cinci eleve ucise la Minab. Atac sângeros în sudul Iranului
Cinci eleve de la o școală de fete au fost ucise sâmbătă la Minab, în provincia Hormozgan, sudul Iranului, în ceea ce autoritățile de la Teheran au spus că este primul bilanț al operațiunii israeliano-americane, potrivit IRNA și The Associated Press citate de News.ro. În oraș se află și o bază a Gardienilor Revoluției.
În nordul Israelului, un bărbat a fost rănit ușor, iar un apartament de la etajul 20 al unui bloc a fost lovit, posibil de un fragment de rachetă interceptată, au anunțat serviciile de urgență.
În Emiratele Arabe Unite, o persoană a murit după ce a fost lovită de șrapnel într-un atac iranian cu rachetă, prima victimă raportată în EAU, potrivit agenției WAM.
În Qatar, autoritățile au anunțat că un atac cu rachetă a fost interceptat și nu au fost înregistrate victime sau pagube, îndemnând populația să evite obiectele suspecte și să anunțe imediat autoritățile.
Editor : Ana Petrescu