Un bărbat de 27 de ani din Caraș-Severin a fost reținut după ce a lovit în trafic mașina fostei sale partenere, deși avea emis pe numele său un ordin de protecție și era monitorizat prin brățară electronică. Incidentul a avut loc pe DN58B, între Reșița și Bocșa, iar sistemul de supraveghere a generat o alertă de proximitate în momentul în care acesta s-a apropiat de femeia de 32 de ani. Coliziunea, surprinsă de camera de bord a victimei, s-a soldat doar cu pagube materiale, însă polițiștii încearcă acum să stabilească dacă a fost o simplă coincidență în trafic sau o încălcare a măsurilor dispuse pentru protecția femeii.
Cei doi s-ar fi intersectat, aparent întâmplător, pe drumul național din Caraș-Severin. Polițiștii spun că bărbatul se deplasa cu autoturismul către locul de muncă, iar la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi acroșat mașina condusă de femeia de 32 de ani. Impactul a fost surprins de camera de bord montată pe autoturismul acesteia.
Potrivit informațiilor oficiale, sistemul de monitorizare electronică a generat o alertă de proximitate, după ce bărbatul s-ar fi apropiat prea mult de fosta parteneră, care obținuse ordinul de protecție în contextul unor acuzații de violență în familie.
În urma coliziunii, soldată doar cu pagube materiale, bărbatul și-a continuat deplasarea câteva sute de metri, îndepărtându-se de fosta parteneră. Ulterior, polițiștii au intervenit și au preluat documentarea cazului.
Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili dacă întâlnirea a fost pur întâmplătoare sau dacă există o altă explicație privind apropierea celor doi, în condițiile existenței ordinului de protecție și a sistemului de monitorizare electronică.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind audiat de polițiștii din Caraș-Severin. Ancheta este în desfășurare.
Editor : Ș.A.