Un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale nu trebuie declarat întotdeauna la Poliție, deoarece, în anumite condiții, șoferii pot încheia o constatare amiabilă. Avocatul Bogdan Buneci a explicat pentru Digi24.ro ce obligații au persoanele implicate, când este necesară intervenția autorităților și ce procedură trebuie urmată în fiecare situație.
Specialiștii atrag atenția că procedura diferă în funcție de gravitatea evenimentului, numărul vehiculelor implicate și existența eventualelor victime.
Ce trebuie să facă șoferii imediat după producerea unui accident rutier
„După producerea unui accident rutier, primul pas este verificarea situației și a eventualelor victime. În funcție de numărul vehiculelor implicate, existența unor victime și natura pagubelor, șoferii trebuie să urmeze proceduri diferite.
- Dacă evenimentul s-a soldat cu victime, aceștia au obligația să apeleze imediat numărul unic de urgență 112, să nu părăsească locul, să nu modifice poziția vehiculelor și să păstreze urmele până la sosirea poliției.
- În cazul în care au rezultat numai pagube materiale, autoturismele trebuie scoase de pe partea carosabilă. Dacă acest lucru nu este posibil, ele vor fi deplasate cât mai aproape de bordură sau acostament, iar prezența lor va fi semnalizată corespunzător.
Când se poate face constatarea amiabilă
Constatarea amiabilă poate fi utilizată atunci când în accident sunt implicate două vehicule asigurate RCA, iar evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime. Pentru completarea formularului, șoferii trebuie să își prezinte actul de identitate, permisul de conducere valabil și polița RCA, precum și informațiile referitoare la autoturism și proprietarul acestuia.
Procedura nu poate fi aplicată dacă au fost implicate trei sau mai multe vehicule. Într-un asemenea caz, atunci când nu există victime, conducătorii trebuie să declare evenimentul la unitatea de poliție competentă în termen de cel mult 24 de ore sau, după caz, prin anunțarea autorităților.
Ce se întâmplă dacă unul dintre șoferi refuză constatarea amiabilă
Dacă una dintre persoane refuză să îl completeze sau să îl semneze, cei implicați trebuie să se prezinte, în maximum 24 de ore, la structura de poliție pe raza căreia s-a produs evenimentul. Pentru stabilirea împrejurărilor sunt necesare informații privind data și locul impactului, vehiculele implicate, identitatea persoanelor aflate la volan și avariile rezultate.”, a explicat avocatul Bogdan Buneci
Când este obligatorie sesizarea Poliției după un accident
„Dacă în urma unui accident rutier o persoană a fost rănită sau și-a pierdut viața, conducătorii implicați au obligația să anunțe imediat Poliția și să apeleze numărul unic de urgență 112. În asemenea cazuri, împrejurările producerii evenimentului sunt cercetate de autorități, iar constatarea amiabilă nu poate fi utilizată.
Totodată, șoferilor le este interzis să părăsească locul faptei, să modifice ori să înlăture urmele și să schimbe poziția vehiculelor fără încuviințarea polițistului care efectuează cercetarea. În mod obișnuit, într-o astfel de situație se deschide un dosar penal cu privire la faptă, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului și dacă există răspundere penală.”, a adăugat specialistul
Cum se stabilește cine este vinovat de producerea accidentului
„Stabilirea răspunderii începe cu cercetarea efectuată la fața locului. Primele constatări ale polițiștilor, coroborate cu declarațiile persoanelor implicate, urmele identificate, imaginile disponibile și celelalte probe, pot oferi indicii despre împrejurările producerii evenimentului și conduita fiecărui șofer.
În funcție de circumstanțele cazului, poate fi dispusă ulterior o expertiză tehnică auto privind dinamica impactului. Specialiștii analizează elemente precum viteza de deplasare, conducătorul care a generat starea de pericol, posibilitățile de evitare a coliziunii și regulile de circulație încălcate. Concluziile expertului reprezintă un mijloc de probă, însă răspunderea juridică este stabilită de organele competente.
Ce se întâmplă cu dreptul de a conduce în timpul cercetărilor
Pe durata cercetărilor privind producerea accidentului, în situația în care responsabilitatea nu a fost încă stabilită, dovada dreptului de a conduce poate fi prelungită succesiv. Această măsură se menține până la clarificarea responsabilității persoanei implicate, inclusiv în urma unei eventuale expertize privind dinamica producerii accidentului.”, a precizat sursa Digi24.ro
Cine plătește despăgubirile după un accident rutier
„În cazul unui accident de circulație, prejudiciile suferite de persoana vătămată sunt acoperite, de regulă, de asigurătorul RCA al conducătorului răspunzător. Plata se face în limitele și în condițiile prevăzute de lege, fără ca victima să fie nevoită să recupereze direct sumele de la cel care a provocat evenimentul.
Când poate asigurătorul recupera despăgubirile de la șofer
Există însă situații în care asigurătorul poate recupera de la persoana răspunzătoare sumele achitate victimei. Dreptul de regres poate fi exercitat, printre altele, dacă accidentul s-a produs în timpul săvârșirii unei infracțiuni intenționate prevăzute de legislația rutieră.
În această categorie se pot încadra, după caz, conducerea fără permis, deplasarea unui vehicul în perioada suspendării dreptului de a conduce sau șofatul sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, dacă fapta întrunește condițiile unei infracțiuni. Asigurătorul se poate îndrepta ulterior împotriva persoanei responsabile pentru recuperarea despăgubirilor plătite.”, a conchis avocatul Bogdan Buneci