Citește Horoscop săptămânal Taur. Previziuni pentru perioada 14 – 20 februarie 2026, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Taur.
Horoscop săptămânal Taur – 14 – 20 februarie 2026
Între 14 și 15 februarie dimineața, nedumeriri cu privire la informațiile primite pe care nu le pot evalua corect, fiindcă nu cunosc detaliile esențiale, iar felul în care a fost formulat răspunsul unei instituții solicitate nu este suficient de lămuritor.
Pe 14 februarie, Saturn va intra în zodia Berbecului și, până în aprilie 2028, va tranzita casa a XII-a a sănătății, unde va patrona o serie de transformări legate de funcțiile cerebrale și de impactul vârstei sau al bătrâneții asupra funcțiilor creierului și al organelor de simț localizate la nivelul capului. În general, nativii, indiferent de vârstă, vor trebui să acorde o cu totul altă atenție acestui segment anatomic și să mențină fiziologia corectă a creierului și a vascularizării acestuia.
Între 15 februarie, după ora 8:17′, și 17 februarie după-amiaza, Luna Nouă în Vărsător, din 17 februarie, asociată cu o eclipsă de Soare, îi va solicita pe nativi pe direcția funcției, a răspunderii profesionale sau a vieții publice.
Astfel, pe unii, acest răstimp îi poate pune în situația de a se confrunta cu situații neașteptate sau îi poate pune în ipostaza asumării unor sarcini cu grad sporit de risc ori a acceptării (în urma unor presiuni) a luării unor decizii contestabile ce le pot strica imaginea și credibilitatea.
Între 17 februarie, după ora 16:09′, și seara zilei de 19 februarie, relațiile de prietenie pot evolua într-un cadru plăcut, degajat, destul de sincer sau chiar flatant pe fondul intrării Soarelui, în ziua de 18 februarie, în zodia Peștilor; până pe 20 martie, el va da acestui sector un plus de energie care va permite consolidarea și validarea relațiilor nativilor cu diferite persoane apropiate. Între 19 februarie, după ora 21:39′, și 20 februarie, stare de agitație generată de tripla conjuncție Saturn /Neptun/Lună la grad perfect: insomnii, neliniște, nervozitate, impulsuri ce trebuie controlate.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.
HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
Urmărește cel mai nou VIDEO
